Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.12.2020

PRO MOLDOVA cere Curții Constituționale anularea legii care dinamitează stabilitatea economică a statului

PRO MOLDOVA cere Curții Constituționale anularea legii care dinamitează stabilitatea economică a statului

Democraţia nu poate fi redusă la regula majorităţii, deoarece această regulă este limitată prin Constituţie şi prin lege. Majoritatea NU poate să facă ce vrea doar pentru că este majoritatea, a declarat președintele PRO MOLDOVA Andrian Candu, după depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională, prin care contestă decizia de anulare a pretinsei legi a miliardului.

Potrivit lui, legea aprobată de coaliția Pentru Dodon dinamitează stabilitatea economică a statului, generează un șir de ingerințe în drepturile garantate de Constituție, desconsideră principii importante precum separarea și colaborarea puterilor statului.  În cazul în care acțiunea Legii contestate nu va fi suspendată, aceasta ar produce efecte negative asupra securității economice și financiare a statului, iar, în consecință, asupra tuturor locuitorilor țării.

Anularea  angajamentului asumat de stat și a efectelor acestuia compromit grav relațiile cu FMI și perspectivele viitoare de finanțare a Republicii Moldova și vor periclita securitatea economică a statului. Decizia de anulare a legii miliardului va avea efect invers celui anunțat, deoarece afectează puternic potențialul de dezvoltare a economiei naționale, fiind susceptibilă să genereze o situație de instabilitate și incertitudine pentru agenții economici interni și investitorii străini. De asemenea, decizia majorității Pentru Dodon afectează piața valorilor mobiliare de stat (VMS), existând o probabilitate mare de creștere a ratelor dobânzii la VMS din cauza perceperii titlurilor de stat ca fiind instrumente financiare cu un risc ridicat. Creșterea ratelor la VMS pune presiune pe bugetul de stat din contul  creșterii  costurilor de deservire a instrumentelor de datorie, emise de Ministerul Finanțelor.

Argumentele expuse în conținutul sesizării menționează că legea contestată a fost adoptată cu încălcarea manifestă a principiului separării puterilor în stat și a principiului corelat al loialității constituționale, al prevederilor constituționale care reclamă acceptul prealabil obligatoriu al Guvernului pe marginea unor proiecte de legi. Totodată, legea a intervenit subit în activitatea unei autorități publice independente,  fără nicio argumentare fundamentată sau analiză complexă a impactului acesteia, atât asupra activității și bugetului Băncii Naționale, cât și asupra procedurilor de lichidare ale unor bănci și creditorilor acestora. Astfel, decizia de anulare a legii miliardului poate avea repercusiuni și asupra procedurilor de lichidare silită a băncilor cărora le-au fost acordate creditele de urgență.

Amintim că, la data de 16 decembrie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 230 privind abrogarea Legii nr.235 din 3 octombrie 2016. PRO MOLDOVA consideră că respectiva Lege contravine art.1 alin.(3), 6, 23, 54, 76, 126 alin.(2), 131 alin.(4) din Constituția Republicii Moldova, anunță Grupul parlamentar PRO MOLDOVA.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus