În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, urmare a analizei evoluției situației epidemiologice în plan național şi internaţional, Comisia națională extraordinară de sănătate publică constată că situația epidemiologică rămâne a fi nefavorabilă. Totodată, conform datelor autorităților de sănătate publică din Marea Britanie, confirmate şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a fost identificată o nouă tulpină a virusului SARS CoV2. Reieșind din cele menționate şi în scopul prevenirii răspândirii noii tulpini a coronavirusului SARS CoV 2, identificate în Marea Britanie, Comisia națională extraordinară de sănătate publică,
HOTĂRĂŞTE:
1. Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura:
1.1. Sistarea tuturor curselor aeriene regulate de pasageri cât şi a charterelor regulate de pasageri cu Marea Britanie începând cu 23 decembrie 2020, orele 00:00.
1.2. Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Marea Britanie, începând cu 23 decembrie 2020, orele 00:00.
2. Se solicită Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră să intensifice, la punctele de trecere a frontierei de stat, măsurile de sănătate publică pentru prevenirea şi controlul infecției COVID-19.
3. Se solicită autorităților din domeniul ordinii publice să intensifice supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19, în special a regimului de autoizolare a persoanelor.
4. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.
5. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID19.
6. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională şi/sau penală a persoanelor vinovate.
7. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Președinte al Comisiei, Prim-ministru Ion CHICU
Vicepreședinte al Comisiei, ministru al Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale Viorica DUMBRĂVEANU
Secretar al Comisiei, Director interimar al Agenției Naţionale pentru Sănătate Publică Vasile GUŞTIUC
Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
22.12.2020Hotărârea nr. 39 din 21 decembrie 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică
Comentarii (0)