Consiliul municipal Chișinău a aprobat astăzi politica bugetar - fiscală a autorităților locale pentru anul 2021, care prevede ajustarea taxelor locale pe teritoriul municipiului, corespunzător ratei inflației, dar și introducerea unor taxe noi, precum cea pentru salubrizare.
Primarul general, Ion Ceban, a declarat că modificările la politica bugetar - fiscală erau necesare, deoarece unele taxe locale nu au fost ajustate din anul 2004. „Am decis că venim cu o politică fiscală locală multianuală și aici ar fi bine să ajustăm taxele la rata inflației, chiar dacă unele aspecte sunt nepopulare", a precizat edilul.
Taxa pentru salubrizare, nou introdusă, administrată corect, ar urma să genereze venit la bugetul municipal de cca 100 de milioane de lei. „Ne propunem ca aceste taxe să fie cu destinație specială, astfel ca toți acești bani să fie direcționați pentru reabilitarea curților blocurilor de locuințe: amenajarea teritoriului aferent, reparația acoperișurilor, a scărilor, a ușilor de la intrare în bloc, a geamurilor, dar și carosabilul, trotuarele", a subliniat Ion Ceban.
Astfel, începând cu anul viitor, pe teritoriul municipiului Chișinău se propune introducerea taxei pentru salubrizare, care este prevăzută în Codul Fiscal, însă deocamdată nu a fost aplicată pe teritoriul capitalei. De asemenea, un șir de taxe locale urmează a fi ajustate la rata inflației. Printre acestea sunt: taxa pentru piață, pentru dispozitivele publicitare, pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru parcare etc.
Cu referire la cotele taxelor pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători în raza municipiului Chișinău, pentru fiecare autovehicul (microbuz, autobuz), s-a stabilit că acestea se mențin la nivelul anului 2020.
Totodată, e de menționat că în cazul sistării activității agenților economici de către Comisia pentru situații excepționale a Republicii Moldova, în legătură cu declararea situației excepționale de COVID-19, pe perioada sistării activității, subiecții impunerii se scutesc de plata taxei de piață, taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii și taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele regulate municipale.
Odată cu modificarea taxelor, autoritățile locale au luat în calcul situația persoanelor și familiilor social dezavantajate (persoanele în etate și cele cu nevoi speciale, familiile cu mulți copii și cu venituri mici), pentru care vor fi prevăzute ajutoare sau scutiri.
Taxele locale și cotele concrete ale acestora se pun în aplicare începând din 1 ianuarie 2021.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.12.2020Aprobarea taxelor locale pe teritoriul municipiului Chișinău pentru anul 2021
Comentarii (0)