Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.01.2021

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Bruxelles în zilele de 18-19 ianuarie, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Vicepreședinte al Comisiei Europene. Președintele Maia Sandu i-am mulțumit lui Josep Borrell pentru sprijinul constant acordat de UE țării noastre în ultimii ani și au discutat despre prioritățile cooperării bilaterale de viitor.

Este vorba, înainte de toate, de redeschiderea dialogului politic și de inițierea unei cooperări strânse cu partenerii europeni ai țării, de asigurarea accesului mai rapid la vaccinuri anti-Covid-19 pentru cetățenii Republicii Moldova, mai ales pentru cei din grupurile de risc, precum și despre modul în care putem avansa cât mai eficient pe agenda noastră europeană.

„Am reiterat faptul că Republica Moldova își dorește o intensificare a cooperării cu UE în domeniul politicii externe și am abordat, în contextul dat, modalitățile de cooperare mai activă pe agenda securității naționale și regionale. Totodată, am subliniat faptul că pentru Republica Moldova cea mai mare amenințare la adresa statului și a interesului național este corupția, reforma justiției fiind singura cale pentru a putea asigura bunăstarea și securitatea cetățenilor pe termen lung”, a declarat doamna Maia Sandu după întrevederea cu Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.

Josep Borrell a asigurat-o pe Președinta Maia Sandu de tot sprijinul său pentru Republica Moldova și pentru cetățenii țării. La rândul său, doamna Maia Sandu i-a adresat domnului Josep Borrell invitația de a efectua o vizită oficială la Chișinău, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus