La data de 1 februarie 2021 expiră termenul de depunere a Cererii de acordare a subvenţiei pentru dobânzile la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020.
Data depunerii Cererii se consideră data înregistrării acesteia la Direcţia generală de administrare fiscală de la locul de deservire sau la Direcţia generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat, după caz.
Cererile prezentate după data menționată nu se examinează şi subvenţionarea în temeiul acestora nu se efectuează, indiferent de motivul neprezentării Cererii în termenii stabiliți.
Menționăm că, potrivit Regulamentului privind modul de subvenţionare a dobînzilor la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 - 31 decembrie 2020, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 66 din 20.05.2020, Cererea de acordare a subvenţiei pentru dobânzile la creditele bancare şi/sau nebancare, contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020, se depune până la sfârşitul lunii următoare celei în care programul se finalizează.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, conform Codului Civil dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.