Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.01.2021

AIPA a lansat Campania de informare pentru anul 2021

AIPA a lansat Campania de informare pentru anul 2021

În perioada 26 – 28 ianuarie 2021, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) desfășoară Campania de informare privind acordarea subvențiilor pentru anul curent.

Campania are ca obiectiv informarea pe larg a producătorilor agricoli, autorităților publice locale de nivel I, precum și altor persoane interesate de accesarea mijloacelor financiare aferente tuturor măsurilor de sprijin oferite din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul curent, contribuind astfel, la dezvoltarea sectorului agricol și rural.

În cadrul evenimentului, desfășurat în format on-line, directorul adjunct al AIPA, dl Petru Tîmbur, și-a exprimat speranța că, seminarele ce vor fi organizate în cele trei zile pe platforma ZOOM, vor fi utile pentru toți participanții, în special producătorilor agricoli, viitorii solicitanți de subvenții, având un impact pozitiv la accesarea sprijinului financiar oferit de către stat în anul 2021, respectiv, creșterea gradului de pregătire a dosarelor de subvenționare ce urmează a fi depuse la AIPA în anul curent.

De menționat că, în cadrul evenimentului, s-au adus la cunoștință participanților noile  modificări ce au fost incluse atât la Regulamentul de acordare a subvențiilor postinvestiționale dar și în avans pentru start-upuri, și anume: acordarea subvențiilor majorate migranților reveniți; ajustarea condițiilor de acordare a sprijinului financiar grupurilor de producători agricoli pentru comercializarea producției agricole; majorarea plafonului de subvenționare de la 3,0 mil. lei la 5,0 mil. lei per beneficiar pentru stimularea investițiilor în crearea/renovarea fermelor zootehnice; majorarea subvențiilor pentru compensarea parțială a cheltuielilor suportate la irigarea terenurilor agricole (de la 1,2 lei/m3 la 2,4 lei/m3); etc.

Totodată, au fost dezbătute și consultate un spectru larg de probleme cu care se confruntă fermierii la etapa depunerii dosarelor.

Potrivit AIPA, pentru anul 2021, conform Legii bugetului de stat mărimea Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1,1 miliard de lei. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus