Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
28.01.2021

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a participat la ședința Colegiului MAI

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a participat la ședința Colegiului MAI

Premierul Aureliu Ciocoi a participat la ședința Colegiului Ministerului Afacerilor Interne. La eveniment a fost prezentă conducerea ministerului, reprezentanți ai instituțiilor subordonate, procurorul general al RM, directorul CNA, directorul SIS ș.a.

În cadrul ședinței, șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, a vorbit despre  rezultatele obținute în prevenirea și combaterea criminalității, problemele, dar și prioritățile pentru viitor ale instituției.Conducerea IGP a menționat că în anul 2020 a fost înregistrată o descreștere a fenomenului infracțional cu cca 17,5% comparativ cu perioada analogică a anului precedent. Astfel, în 2020 au fost înregistrate aproximativ 24 de mii de  infracțiuni, dintre care 30% revin municipiului Chișinău.

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodor, a subliniat că activitatea subdiviziunii a fost axată pe prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere în situația impusă de virusul COVID-19. În acest sens, a fost înregistrat un număr mare de fapte ilegale, ceea ce indică o creștere cu 156% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Astfel polițiștii de frontieră au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 13 milioane de lei şi au fost încasate aproximativ 6 milioane de lei.

Au fost evidențiate și problemele cu care se confruntă subdiviziunile MAI, cum ar fi: fortificarea relației cu alte autorități publice internaționale, actualizarea bazei de date a instituției, îmbunătățirea sectoarelor de poliție din mediu rural, micșorarea timpului de intervenție a echipelor de poliție, etc.

Secretarul General al MAI, Ianuș Erhan, a informat publicul că Planul de acțiuni al MAI pentru 2020 a fost realizat în proporție de 79%. În special, a crescut nivelul de încredere al cetățenilor în poliție cu cca 7% în perioada anilor 2019-2020.

În cadrul evenimentului a fost aprobat Planul de activitate al MAI, care presupune 22 de obiective operaționale și 24 de acțiuni stabilite pe diferite domenii. Este important de menționat că Planul MAI pentru 2021 reflectă  acțiunile stabilite în Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 și a altor angajamente asumate. Tot la ședință a fost aprobat și  Planul de activitate al Colegiului MAI pentru anul 2021.

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a mulțumit polițiștilor pentru activitatea din ultimul an în condiții extrem de dificile. Totodată, șeful Executivului a sugerat reprezentanților instituțiilor subordonate să pledeze pentru o comunicare mai bună în relațiile externe.  

„Cooperarea internațională este una crucială în ziua de astăzi, inclusiv în ceea ce privește combaterea corupției și cooperarea transfrontalieră. Sunt elemente necesare ce trebuie stimulate în permanență. De asemenea, țin să vă mulțumesc pentru efortul pe care îl depuneți, știu cât de greu vă vine, înțeleg foarte bine dificultățile cu care se confruntă  inspectoratele din zonele rurale, mai ales la periferia Republicii Moldova. Vreau să vă mulțumesc din suflet  pentru tot ceea ce faceți, pentru faptul ca, indiferent de greutățile pe care le aveți, rămâneți fideli principiului ordine și dreptate”, a conchis Aureliu Ciocoi.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus