O nouă schemă de corupţie, prin intermediul căreia erau eliberate fraudulos permise de conducere, a fost identificată de CNA şi procurorii anticorupţie. Circa 100 de persoane ar fi obţinut permise, fără a fi evaluate în conformitate cu regulamentele existente, iar pentru aceasta ar fi plătit sume cuprinse între 500 şi 2000 de euro unor angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice şi unor intermediari.
Potrivit materialelor cauzei, grupul era format din mai multe persoane care aveau rolul de a organiza susţinerea probelor teoretice şi practice, prin programarea prealabilă, peste rând, şi evaluarea candidaţilor cu calificativul admis. Prin intermediul unor terţi, candidaţii transmiteau banii care, în final, erau împărţiţi între membrii grupului. Cazul a fost documentat mai multe luni, iar probele acumulate demonstrează protejarea acestei scheme de către funcţionari din cadrul ASP care, în prezent, sunt bănuiţi că exercitau influenţă asupra membrilor comisiilor de examene.
Pentru a fortifica probatoriul, ofiţerii CNA au efectuat peste 30 de percheziţii domiciliare, corporale, în birouri şi în automobilele persoanelor suspecte. Acum o săptămână, un instructor auto a fost reţinut pentru 72 de ore, iar în timpul audierilor a descris întreaga schemă şi a dat numele funcţionarilor din cadrul ASP, care organizau susţinerea examenelor contra mită. În după-amiaza zilei de ieri, a fost plasat în izolatorul CNA un angajat al ASP, iar astăzi noi percheziţii se desfăşoară în incinta Agenţiei, care vizează alţi angajaţi, suspectaţi de complicitate.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, care conţin mesaje şi convorbiri între membrii grupului, înscrisuri de ciornă, dar şi permise de conducere, care urmau să ajungă la cei care au achitat pentru obţinerea lor. De asemenea, au fost depistate mai multe sume de bani, în cadrul percheziţiilor la domiciliu, provenienţa cărora urmează să fie stabilită.
În prezent, organul de urmărire penală al CNA şi procurorii anticorupţie desfăşoară acţiuni de anchetă în cadrul mai multor cauze penale, pornite pentru trafic şi cumpărare de influenţă, corupere pasivă şi activă. Dacă instanţa va stabili vinovăţia persoanelor menţionate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
29.01.2021Mai multe persoane, cercetate penal de CNA într-o amplă schemă de corupţie cu permise de conducere
Comentarii (0)