Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a participat astăzi, 29 ianuarie, la evenimentul de nivel înalt „Economia Verde – Fabricat în Moldova: de la Economia Verde la Pactul Verde European”, ediția a VI-a, desfășurat în format online.
În cadrul mesei rotunde, Lilia Palii a susținut că Ministerului Economiei și Infrastructurii i-a revenit un rol special în promovarea economiei verzi prin implicarea directă în coordonarea procesului, dar și datorită domeniilor de bază din sfera de responsabilitate a ministerului.
„Acest eveniment devenit deja tradițional, are loc la începutul anului, când putem evalua măsurile sectoriale realizate și promova planurile prin prisma Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”, a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și Agendei 2030, precum și a priorităților Acordului de Asociere și a noilor oportunități din cadrul Parteneriatului Estic”, a declarat secretarul general.
În contextul în care pe parcursul anului precedent economia națională a fost afectată negativ de consecințele pandemiei de COVID-19, Ministerul Economiei și Infrastructurii cu suportul partenerilor de dezvoltare, a lansat procesul de revizuire a cadrului de planificare strategică și a elaborat proiectul Strategiei pentru o economie inclusivă, durabilă și digitală până în 2030. Strategia va veni cu o abordare nouă – un singur document de planificare strategică pentru toate domeniile de competență ale ministerului. Astfel, în condițiile existente, devine inevitabilă necesitatea integrării aspectelor economiei verzi și a altor aspecte ale durabilității în procesele de planificare strategică.
De asemenea, în vederea promovării, susținerii și dezvoltării capacităților întreprinderilor mici și mijlocii pentru a adopta practici de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor, în iunie 2020, MEI și ODIMM au lansat Programul de ecologizare a întreprinderilor, care țintește trei domenii cheie: eficiența energiei și a resurselor, economia circulară și eco-inovarea.În cadrul acestui Program de stat, care va fi implementat în următorii trei ani, întreprinderile vor primi sprijin metodologic și financiar pentru ecologizarea activității și produselor, vor obține mai multe beneficii economice și vor reduce impactul negativ asupra mediului.
Menționăm că, masa rotundă națională de nivel înalt este organizată în cadrul proiectului „Uniunea Europeană pentru Mediu”, implementat de OECD, CEE ONU, UNEP, UNIDO și Banca Mondială, și coordonat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Ministerul Economiei și Infrastructurii, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.01.2021Ministerul Economiei și Infrastructurii integrează principiile economiei verzi în procesul de planificare strategică
Comentarii (0)