Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
01.02.2021

La nivelul municipiului Chișinău se menține alerta epidemiologică prin infecția COVID-19

La nivelul municipiului Chișinău se menține alerta epidemiologică prin infecția COVID-19

Primăria Chișinău informează că deși se atestă o diminuare continuă în ultima perioadă a numărului de infectări prin COVID 19 la nivel de municipiu, incidența îmbolnăvirilor este încă foarte înaltă, cu persistența cazurilor grave și foarte grave.

Astfel, pe teritoriul municipiului se menține starea de urgență în sănătate publică, cu stabilirea gradului de alertă „cod roșu". Rămân afectate aceleași grupe de vârstă: 30 - 39 ani și 60 ani și peste.

Potrivit Tatianei Bucearschi, șef al Direcției generale asistență socială și sănătate, la data de 31.01.2021, în municipiul Chișinău sunt 67287 de cazuri confirmate COVID-19, inclusiv tratate - 49511 pacienți și decese - 1118. Totodată, în spitalele municipale sunt internați 726 de pacienți dintre care, 45 sunt în stare foarte gravă, iar 242 -  stare gravă.

În context, Primarul General, a solicitat managerilor de spitale care tratează pacienții cu coronavirus maximă prudență și securizarea spațiilor strategice, pentru un posibil nou val de infectări. De asemenea, edilul a ținut remarce o bună pregătire a instituțiilor medicale municipale pentru începerea imunizărilor anti COVID, conform Planului național aprobat de Minister, care va anunța și ghida procesul respectiv.

Totodată, specialiștii analizează aspecte ce țin de ieșirea graduală a spitalelor strategice din circuitul COVID. „Vom fi foarte atenți cu aceste decizii și le vom coordona cu autoritățile centrale de profil. Suntem în discuții permanente reprezentanții din domeniu și sperăm că lucrurile vor reveni treptat la normalitate", a menționat Ion Ceban.

APL Chișinău reiterează necesitatea respectării măsurilor de precauție, cu mențiunea că cea mai eficientă soluție de prevenire a infectării rămâne purtarea obligatorie a măștii de protecție, păstrarea distanței fizice, spălarea regulată pe mâini și evitarea locurilor publice aglomerate.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus