Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.02.2021

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a discutat cu ambasadorul chinez, Zhang Yinghong

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a discutat cu ambasadorul chinez, Zhang Yinghong

Prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi, l-a primit în vizită pe ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong. În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte de actualitate, în mod special s-a analizat situația epidemiologică din ambele țări, dar și modul în care viața economică și socială este afectată de restricțiile impuse de pandemie. Oficialii au făcut un schimb de informații cu privire la măsurile necesar de întreprins în continuare pentru a preveni răspândirea virusului SARS Cov-2 în Republica Moldova.

Aureliu Ciocoi a declarat că Guvernul depune tot efortul în vederea atenuării efectelor crizei pandemice, acordării sprijinului material necesar instituțiilor și cadrelor medicale, dar și celor care suferă de COVID-19, urmând cu strictețe recomandările experților în domeniu și a Organizației Mondiale a Sănătății. Premierul interimar a mulțumit ambasadorului chinez pentru suportul material și informațional oferit de-a lungul timpului, dar mai ales în ultimul an, când întreaga lume se confruntă cu virusul COVID-19.

Potrivit MAEIE, Zhang Yinghong a împărtășit din experiența țării sale în domeniul combaterii pandemiei și a reiterat disponibilitatea Guvernului chinez de a acorda, în caz de necesitate, sprijinul necesar Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus