Comisia specială pentru elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2021-2030 a examinat în ședința de astăzi componenta de analiză a Strategiei și lista actelor normative, modificarea cărora ar facilita accesul la apa de irigare. Proiectul documentului a fost prezentat de grupul de experți, antrenați în elaborarea Strategiei.
Documentul stipulează că motivele elaborării Strategiei sunt dictate de schimbările climatice și secetele tot mai frecvente și severe pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care afectează culturile agricole și diminuează competitivitatea producătorilor agricoli. Potrivit analizelor, în prezent, sectorul de irigare existent nu face față cerințelor agricultorilor, iar pentru obținerea recoltelor stabile, în condițiile Republicii Moldova, sunt necesare precipitații anuale în mărime de 750-800 mm, față de 300-400 mm reale.
”În cazul insuficienței acestora, devin absolut necesare sistemele de irigare, care vor asigura cu cantitatea necesară de apă marea majoritate a sectorului. Potrivit analizelor făcute, pentru asigurarea securității alimentare a țării, este necesară obținerea unor recolte stabile pe o suprafață de 300 mii hectare de terenuri irigabile, dar conform datelor disponibile, în 2020 s-au irigat doar aproximativ 6 mii ha”, a menționat Vasile Bumacov, liderul grupului de experți.
Apreciind prestația grupului de experți, președintele Comisiei speciale, deputatul independent, Alexandr Oleinic, a accentuat necesitatea activizării lucrului persoanelor implicate în elaborarea documentului, inclusiv prin preajma unei colaborări cât mai eficiente cu structurile statului, partenerii de dezvoltare, sectorul academic, producătorii agricoli și societatea civilă. În context, Alexandr Oleinic a informat membrii Comisiei că în rezultatul discuțiilor cu partenerii de dezvoltare, Banca Europeană de Investiții va susține logistic, începând cu luna februarie curent, participarea la procesul de elaborare a Strategiei a unui expert european.
Referindu-se la activitatea ulterioară a Comisiei și grupului de experți, Alexandr Oleinic a accentuat că în partea a doua a documentului, cea practică, trebuie să fie clar specificate proiectele, recomandările și acțiunile concrete, care necesită să fie structurate pe etape până în 2030, precum și cheltuielile reale necesare pentru realizarea fiecărei etape, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
”În special, în afara dezvoltării de mai departe a proiectelor implementate de Programul Compact și reabilitarea celorlalte rețele și stații de pompare, trebuie atrasă o deosebită atenție la elaborarea proiectelor noi de aducere a apei din râurile Nistru și Prut, lacul Cahul și alte surse periferice în interiorul țării, fără a avea consecințe de mediu sau alt ordin pentru țară și cetățeni”, a spus deputatul Oleinic.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.02.2021Comisia specială a examinat componenta de analiză a Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Irigare 2021-2030
Comentarii (0)