Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificarea unor acte legislative care se referă la măsurile sociale în susținerea angajaților din instituțiile supuse riscurilor sporite pentru sănătate în timpul combaterii pandemiilor și epidemiilor.
Inițiativa legislativă aparține deputatului Fracțiunii parlamentare ACUM PLATFORMA DA, Liviu Vovc.
Proiectul are ca obiectiv armonizarea legislației actuale și introducerea mai multor măsuri sociale pentru susținerea angajaților din instituțiile implicate în combaterea pandemiilor sau epidemiilor.
Astfel, modificările operate la Codul Muncii, Legea Salarizării și Legea salarizării în sectorul bugetar vor îmbunătăți și concretiza cadrul normativ în vigoare în ce privește retribuirea muncii prestate și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legale ale salariaților care activează în condiții cu risc sporit pentru sănătate.
Se prevede, în special, instituirea garanției fixe de stat referitoare la plata sporurilor, stabilirea mărimii concrete a sporurilor de compensare pentru munca prestată și alte acțiuni care vizează funcționarii implicați direct în combaterea unei epidemii pe perioada decretării stării de urgență în sănătate publică, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
04.02.2021Măsuri sociale pentru personalul implicat în combaterea pandemiilor, votate de Parlament
Comentarii (0)