Trimite e-mail | Printeaza
Social
12.02.2021

Parlamentul a decis numirea în funcția de director al instituțiilor publice culturale prin concurs

Parlamentul a decis numirea în funcția de director al instituțiilor publice culturale prin concurs

Teatrele, circurile și organizațiile concertistice din Republica Moldova, ai căror fondatori sunt instituțiile statului, nu vor mai fi administrate la discreția conducătorului instituției fondatoare. Astăzi, Parlamentul a aprobat PROIECTUL de modificare a legii cu privire la instituțiile publice culturale.

Conform proiectului, teatrele, circurile și organizațiile concertistice trebuie să aibă un manager selectat prin concurs, care să asigure o bună administrare a instituției, să reprezinte interesele colectivului și ale spectatorilor.

Autorii menționează că “noile modificări vin să evite abuzurile și factorii de corupție, în vederea excluderii posibilității de a numi conducătorii unor astfel de instituții publice fără concurs”.

În context, se propune ca funcția de administrator al instituțiilor respective să fie exercitată cel mult două termene consecutive, lucru care ar conduce la diminuarea corupției, a conflictelor de interese și a altor fenomene negative.

Inițiativa legislativă aparține deputaților din Fracțiunea ACUM PLATFORMA DA, Vasile-Andrei Năstase și Maria Ciobanu, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus