Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.02.2021

Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile s-a întrunit în ședință

Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile s-a întrunit în ședință

Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile s-a întrunit, astăzi, în ședință. Membrii comisiei au audiat informația despre modul de exploatare a hidrocarburilor sub formă de gaze naturale și țiței, precum și problemele legate de  activitatea companiei ”Valiexchimp”, care efectuează lucrări de extracție a acestor minerale.

La audieri au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agentiei pentru Geologie si Resurse Minerale,  Inspectoratului pentru Protecția Medului, Agenției Mediului și companiei  ”Valiexchimp”, companie care se ocupă de extragerea hidrocarburilor în zona de sud a țării.

Președintele comisiei, Nicolae Ciubuc, a menționat în debutul ședinței, că audierile au drept scop evaluarea modului de exploatare a substanțelor sub formă de hidrocarburi și identificarea dificultăților cu care se confruntă instituțiile statului și agenții economici pe acest segment.

Conform informației prezentate de Alexandru Tambur, șeful Serviciului protecția solului și subsolului din cadrul MADRM, extragerea de hidrocarburi urma să fie supravegheată de o comisie guvernamentală,  comisie care  și-a sistat activitatea pentru o perioadă de mai mulți ani. Abia în vara anului trecut ea a fost reactualizată, iar la ultima ședință s-a decis ca Serviciul Fiscal de Stat să efectueze controale la compania ”Valiexchimp”, devenită între timp concesionară, pentru a determina aspectele ce țin de plățile și neachitările efectuate la bugetul de stat.

Totodată, urmează ca instituțiile responsabile de acest domeniu să analizeze legalitatea activităților de extracție a gazelor naturale și țițeiului de către ”Valiexchimp”, în lipsa unui acord, expirat în 2017, iar MADRM să prezinte comisiei  de anchetă un raport exhaustiv despre problemele identificate, dar și soluțiile necesare pentru redresarea situației  la acest capitol.

Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile  a  fost constituită în luna noiembrie 2020 și are drept scop evaluarea modului de exploatare a zăcămintelor minerale utile.

Comisia a desfășurat mai multe ședințe în cadrul cărora a audiat reprezentanți ai structurilor responsabile de acest domeniu, iar la final  membrii acesteia  vor  elabora recomandări de îmbunătățire a cadrului legal pe segmentul respectiv, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus