Partidul Democrat obținut astăzi o victorie la Curtea Constituțională. Astfel am reușit stoparea scumpirii medicamentelor și anularea farmaciilor ambulante ale lui Șor. Magistrații au declarat modificările operate – drept neconstituționale.
Deputații democrați au contestat în decembrie la Curtea Constituțională proiectele de lege numărul 236 şi 240 care prevăd crearea farmaciilor ambulante şi scumpirea medicamentelor, fiind astfel puse în pericol sănătatea oamenilor şi securitatea farmaceutică a ţării, anunță Fracțiunea parlamentară PDM.
„Atât avizul Guvernului, cât și raportul de expertiză anticorupție al CNA aspra respectivelor proiecte de lege au fost negative, inclusiv sub aspectul necorespunderii Constituției RM și legislației în vigoare. Și anume: lipsa reglementărilor care ar asigura desfășurarea activității farmaceutice în unități mobile în condiții de siguranță pentru populație, păstrarea necorespunzătoare a medicamentelor care constituie o amenințare pentru sănătatea oamenilor, neasigurarea independenței activității de întreprinzător și a concurenței loiale”, a spus deputatul democrat Igor Vremea, care a prezentat proiectul la Curtea Constituțională.
Prevederile respectivelor legi au fost criticate şi de comunitatea academică a Facultăţii de farmacie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi Asociaţia Farmaciştilor din Republica Moldova.
„Farmaciile ambulante, aşa numitele ”farmacii” sub forma de ”tonete, tarabe, tejghele, cărucioare”, fără licenţă, fără aviz sanitar, fără certificat de acreditare, sunt o invenţie electorală a lui Şor. Toate pun în pericol sănătatea oamenilor şi securitatea farmaceutică a ţării şi încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii, drept consfinţit de Constituţie. Mă bucur că cetățenii au parte astăzi de dreptate, iar hoții – de ceea ce merită”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
11.03.2021PDM a obținut câștig de cauză la Curtea Constituțională: Am reușit stoparea scumpirii medicamentelor și anularea farmaciilor ambulante ale lui Șor
Comentarii (0)