Trimite e-mail | Printeaza
Social
12.03.2021

Un nou mecanism de indexare a pensiilor a fost aprobat de deputați

Un nou mecanism de indexare a pensiilor a fost aprobat de deputați

Parlamentul a aprobat proiectul de lege care are drept scop modificarea modalității de indexare a pensiilor și altor prestații sociale și, prin urmare, creșterea coeficientului de indexare. Proiectul de lege propune menținerea indexării bianuale a pensiilor – în aprilie și în octombrie, dar cu un nou mecanism de aplicare a acesteia, începând cu 1 aprilie anul curent.

Astfel, în aprilie 2021, coeficientul de indexare a pensiilor va constitui media creșterii anuale a indicelui prețurilor de consum pentru ultimii trei ani – 2018, 2019, 2020, iar în octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se va stabili de Guvern.

De menționat că modalitatea indexării care este în vigoare actualmente presupune  că, la 1 aprilie coeficientul de indexare urma să constituie rata inflației înregistrate  în ultimul semestru al anului precedent anului indexării. Conform datelor statistice, la finele perioadei de referință – semestrului doi al anului 2020 a fost înregistrată o deflație de -0,68%.

Noua modalitate de indexare a pensiilor a impus modificarea Legii privind sistemul unic de pensii, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Argumentând necesitatea proiectului, Vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco, a menționat că oamenii nu trebuie să sufere din cauza că uneori legile sunt imperfecte și necesită corectări.  

Inițiativa legislativă în cauză aparține deputaților din Fracțiunea parlamentară PSRM. Autorii menționează că la 1 aprilie anul curent pensiile urmează a fi indexate după noua modalitate, cu 3,89%. Totodată, se va menține indexarea pensiilor la data de 01 octombrie – conform prognozelor, aceasta va fi de 3,2%. Astfel, în total, indexarea va constitui aproximativ 7% anual, specifică autorii proiectului de lege.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că proiectul vine ca răspuns la provocările sociale cauzate de criza pandemică, cei mai vulnerabili fiind pensionarii. ”Ei trebuie să fie protejați, iar noi, Parlamentul, trebuie să dăm dovadă de voință politică pentru a le ajuta”, a declarat Vlad Batrîncea.

De indexarea pensiilor și prestațiilor sociale ar urma să beneficieze peste 731 de mii de cetățeni, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus