Serviciul Fiscal de Stat informează despre inițierea procedurii de anulare a sumelor plătite în plus, a căror termen de prescripție a expirat. Potrivit Codului fiscal, contribuabilii sunt în drept să solicite compensarea ori restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite, prin depunerea cererii respective în termen de 6 ani din data efectuării și/sau apariției lor. Sumele plătite în plus şi sumele care urmează a fi restituite, care nu au fost solicitate în termenul nominalizat, urmează a fi anulate.
În acest context, autoritatea fiscală națională recomandă contribuabililor să monitorizeze situația fiscală, având la bază informația disponibilă din Sistemul informațional automatizat Contul curent al contribuabilului sau să se adreseze, după caz, la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, în a cărei rază de activitate se află sediul (domiciliul) acestora, pentru a obține informații relevante sau pentru a solicita în termenul legal compensarea ori restituirea acestora, în vederea evitării survenirii termenului de prescripție.
Menționăm că, suma plătită în plus reprezintă suma plătită ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) și/sau amendă prin vărsare sau încasare, inclusiv prin executare silită, în cuantum mai mare decât cel prevăzut în conformitate cu legislația fiscală.
Serviciul Fiscal de Stat reiterează deschiderea sa în raport cu orice contribuabil întru soluționarea tuturor dificultăților întâmpinate și disponibilitatea de a oferi suportul necesar în acest sens.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.03.2021Serviciul Fiscal de Stat a inițiat procedura de anulare a sumelor plătite în plus cu termenul de prescripție expirat
Comentarii (0)