Discursul lui Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, deputat în Parlament la şedinţa comisiei juridice, numiri şi imunităţi
Aşa a fost destinul ca biografia mea să fie zbuciumată de cîteva încercări destul de dramatice. Prima din acestea a fost memorabilul atac asupra sediului MAI în anul 1989, a doua – confruntarea timp de circa 6 luni cu opoziţia în anul 2002 şi în sfîrşit, evenimentele din 7 aprilie 2009.
eL, în loc să dea răspunsuri Comisiei Nagacevschi, a pus întrebări şi a şters putina, azi eL procedează la fel, eL încă nu a realizat că nu mai poate pune întrebări ŞI DA INDICAŢII DE FELUL "ORGANIZAŢI EXECUTAREA!", eL a adormit în situaţia de (din mare întâmplare, dintr-o confuzie a istoriei) Preşedinte al Republicii Moldova, eL pune întrebări, răspunsul la care (fără procurori) îl cunoaşte întreaga societate - eL PERSONAL ESTE RESPONSABIL DE CRIMELE PUSE LA CALE ŞI REALIZATE LA 5, 6, 7, 8, 9, 10 APRILIE ŞI DUPĂ. Să fie în veci blestemat pentru VIEŢILE (NU-I O GREŞEALĂ) ACELOR TINERI!!!