Vladimir Filat va participa la lucrările Summit-ului Dunării, de la Bucureşti
Primul-ministru Vladimir Filat va conduce delegaţia Moldovei la lucrările Summit-ul Dunării. Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de astăzi componenţa nominală a delegaţiei moldave. La 8 noiembrie 2010 va avea loc, la Bucureşti, Summit-ul Dunării, eveniment major de dezbatere pe marginea aspectelor legate de orientările mari de care se va ţine cont în structurarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării.