IDIS „Viitorul”: Producătorii autohtoni sunt cei care trebuie să lupte pentru recunoaşterea indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine în cadrul UE
Semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele agricole şi alimentare este inevitabilă şi ţine de succesul Acordului de asociere RM-UE. Până atunci, autorităţile trebuie să pregătească şi să instruiască agenţii economici, care vor trebui să facă faţă noilor rigori la înregistrarea produselor lor. La acest moment, în RM sunt înregistrate doar două denumiri de origine naţionale, „Ciumai" şi „Româneşti", număr ce trezeşte semnale de alarmă şi nu corespunde nici pe departe potenţialului de producere şi export al RM.