O delegaţie a Parlamentului participă la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE
O delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova participă la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE, care se desfăşoară în perioada 24-25 februarie 2011, la Viena. Agenda reuniunii include dezbateri speciale privind situaţia din regiunea mediteraneană, în contextul evenimentelor din Egipt, Tunisia, Libia şi alte state din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Totodată, în cadrul reuniunii, Adunarea Parlamentară OSCE va examina rapoartele privind alegerile parlamentare din Republica Moldova, Kârgâstan, Azerbaidjan şi a alegerilor prezidenţiale din Republica Belarus.