Guvernul a aprobat introducerea modificărilor la legislaţia ce reglementează procedura de traversare a frontierei de stat
La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Guvernul a aprobat introducerea modificărilor la legislaţia ce reglementează procedura de traversare a frontierei de stat. Potrivit noilor prevederi, care urmează a fi examinate şi de către Parlament, cetăţenii R. Moldova, precum şi străini cu drept de şedere valabil în R. Moldova, care se află în străinătate şi nu sînt în posesia unui document de identitate valabil pentru revenirea în ţară, au dreptul de a intra în R. Moldova în baza titlului de călătorie eliberat de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova. Termenul de valabilitate a titlului de călătorie este de 30 de zile. În anul 2010, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale RM au eliberat 21 534 de titluri de călătorie.