Ministerul Economiei va elabora o nouă Strategie a protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013 - 2020

„În anul curent, în scopul trasării obiectivelor de perspectivă, Ministerul Economie va elabora o nouă Strategie în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013-2020 şi va completa cadrul legislativ prin promovarea Legii privind Controlul de Stat care are drept scop reglementarea controalelor agenţilor economici”, a declarat viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, în cadrul briefingului de marţi, 13 martie, organizat în cadrul Săptămânii informării privind drepturile consumatorilor.

Comentarii

captcha
 

Sus