A fost semnat contractul pentru reabilitarea sectorului de drum Comrat-Ciumai
În contextul reconstrucției drumului național M3 Chișinău-Giurgiulești, Administrația de Stat a Drumurilor a semnat, astăzi 25 aprilie 2012, două contracte pentru executarea lucrărilor de reabilitare a două sectoare de drum cuprinse între or. Comrat și comuna Ciumai. Ambele contracte au fost încheiate cu compania românească de construcții PA&CO International SRL. Valoarea totală a contractelor este estimată la cca 25 mln de euro.