ANRCETI a efectuat, în primul semestru, 74 de controale ale activităţii furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţi electronice
În perioada ianuarie – iunie 2013, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a efectuat 74 de controale ale activităţii furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, 30 dintre ele fiind desfăşurate în condiţiile noii Legi privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în vigoare din 1 martie 2013. În urma controalelor au fost întocmite 62 acte de control, emise17 prescripţii şi încheiate 12 procese verbale cu privire la contravenţiile în domeniul comunicaţiilor electronice.