Declarațiile de presă susținute de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, și Premierul României, Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria
Victor PONTA: Stimați colegi, bună ziua. Vă rog să luați loc. Vreau să mulțumesc domnului prim-ministru Leancă, care astăzi este invitatul meu la ședința de Guvern și va asista, în primul rând, la primul punct de pe ordinea de zi, cel prin care decidem alocarea unor sume importante pentru dezvoltarea infrastructurii de educație din Republica Moldova. Vreau să zic două cuvinte, după care să îl las și pe domnia sa să ia cuvântul.