Declarațiile Prim-ministrului Chiril Gaburici în debutul ședinței Cabinetului de miniștri, 25 februarie 2015
Vreau să încep ședința cu o informație de pe piața din Republica Moldova. Este vorba despre fluctuațiile de prețuri care se întâmplă acum. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni - o avalanșă de creștere a prețurilor și, îndeosebi, mă refer la produsele electrocasnice, avem creșteri de prețuri foarte mari acolo, și vreau să vă spun că una dintre sarcinile Guvernului este de a controla formarea prețurilor și de a asigura protecția socială a consumatorului.