O locuitoare a mun. Chişinău este învinuită de procurori de comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi proxenetismul
Procurorii au stabilit că, în intervalul lunilor ianuarie – decembrie 2014, inculpata a recrutat 11 tinere, printre care şi o minoră, pentru acordarea serviciilor sexuale, inclusiv sub formă de masaj erotic. În continuare, femeia a închiriat spaţii într-un centru comercial, pe care le-a amenajat, după care a plasat anunţuri de acordare a serviciilor de masaj, astfel asigurând legătura între fete şi clienţi. Inculpata primea câte jumătate din suma achitată de client pentru serviciile sexuale acordate.