Premierul a anunțat o serie de măsuri, planificate pe termen scurt și mediu, în vederea îmbunătățirii climatului de afaceri
Șeful Executivului s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii societăţii civile şi cei ai organizaţiilor specializate în economie şi finanţe. Acum o săptămână, la o întrevedere similară, Chiril Gaburici a discutat cu mediul asociativ planul său de măsuri anticorupţie, iar astăzi, Premierul a prezentat inițiativele economice.