O ședință comună Guvern - Parlament va avea loc pe 13 octombrie
Prim-ministrul Pavel Filip şi Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, vor prezida ședința comună Guvern - Parlament. Evenimentul de sincronizare a agendelor de lucru ale Guvernului şi Parlamentului va avea loc vineri, 13 octombrie, începând cu ora 9.00, la Parlament. La discuții vor participa membrii cabinetului de miniștri şi președinții comisiilor parlamentare.