Consiliul Afacerilor Externe al UE a analizat reformele de la Chişinău şi a transmis sugestii
Republica Moldova a fost astăzi subiect de discuţii la reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor Uniunii Europene. Aceştia au analizat progresul făcut de Chişinău în aplicarea Acordului de Asociere, angajamentele în faţa UE şi perspectiva acestei ţări în prag de alegeri parlamentare. Miniştrii europeni au apreciat eforturile autorităţilor de la Chişinău, dar au arătat cu degetul spre direcţiile în care lucrurile nu merg deloc bine în Republica Moldova. În plus, au amintit de avizul Comisiei de la Veneţia privind schimbarea sistemului electoral, pe care guvernarea de la Chişinău nu l-a respectat.