Republica Moldova a aderat la Programul CSI în combaterea terorismului

Parlamentul a aprobat aderarea Republicii Moldova la Hotărârea Consiliului şefilor de state al Comunităţii Statelor Independente „Cu privire la Programul de colaborare al statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente în combaterea terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului pentru anii 2017-2019”. Scopul Programului este extinderea şi consolidarea nivelului de cooperare al statelor-membre ale CSI în prevenirea, depistarea, contracararea şi urmărirea actelor teroriste şi extremiste, înfăptuirea coordonată a măsurilor operative de investigaţie şi operaţiunilor speciale în scopuri profilactice, colaborarea informativă şi ştiinţifică, colaborarea în pregătirea cadrelor, perfecţionarea specialiştilor, cooperarea cu organizaţiile internaţionale de profil etc. Acțiunile, prevăzute de Program, se bazează pe prevederile Acordului privind colaborarea statelor-membre ale CSI în lupta cu terorismul, încheiat la 4 iunie 1999 la Minsk şi Concepţiei privind colaborarea statelor membre ale CSI în combaterea terorismului şi altor manifestări violente de extremism, adoptată de către Consiliul Şefilor de state al CSI la 26 august 2005. Tot astăzi, deputații au aprobat aderarea Republicii Moldova la Hotărîrea Consiliului şefilor de state al Comunităţii Statelor Independente cu privire la modificarea Regulamentului privind Consiliul miniştrilor afacerilor interne al statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente. Scopul Hotărârii constă în perfecţionarea reglementărilor ce ţin de activitatea Biroului pentru coordonarea combaterii criminalităţii organizate şi altor infracţiuni periculoase pe teritoriul statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (BCCCO) prin optimizarea procesului de organizare a activităţii acestuia. Prin noile amendamentele la Regulamentul privind Consiliul miniştrilor afacerilor interne al statelor membre ale CSI se extinde mandatul Directorului BCCCO şi al primului său adjunct până la 3 ani. BCCCO este organul permanent instituit în cadrul CSI pentru a asigura o interacţiune eficientă între Ministerele Afacerilor Interne şi organele de drept ale statelor membre în lupta împotriva criminalităţii organizate, traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi altor infracţiuni periculoase. Hotărîrea a fost semnată la Soci la 11 octombrie 2017 de către 8 state membre ale Comunităţii Statelor Independente (Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Uzbekistan). Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Comentarii

captcha
 

Sus