Inițiativa ce prevede includerea sintagmei ”integrare europeană” în Constituție va fi propusă plenului Parlamentului pentru votare
Proiectul de completare a Constituției Republicii Moldova cu prevederi ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării va fi propus plenului Parlamentului pentru a fi supus votului. Comisia juridică, numiri și imunități a examinat și aprobat, în ședința de astăzi, raportul la inițiativa ce prevede includerea sintagmei ”integrare europeană” în Constituție.