Amenzile pentru încălcarea legislației privind fondul cinegetic și protecția vânatului vor fi înăsprite

Parlamentul a examinat, în ședința de astăzi, proiectul unei noi legi a vânătorii și fondului cinegetic pe care l-a votat în prima lectură. Inițiativa legislativă aparține deputatului Anatolie Gorilă. Potrivit autorului, proiectul ar exclude lacunele existente în legislația din domeniu, care este una învechită, ar reglementa raporturile atât din domeniul vânătorii, cât şi din domeniul administrării eficiente a gospodăriei cinegetice.

Comentarii

captcha
 

Sus