Proiectul BASS, examinat la Comisia protecție socială, sănătate și familie
Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pe anul 2019 a fost examinat, astăzi, în cadrul Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Potrivit proiectului, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prognozează pentru anul 2019 în sumă de 21 427,4 mil.lei, cu o majorare față de cel precizat 2018, de 2 088,4 mil.lei sau cu 10,8 la sută. Totodată, se precizează că în structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2019, 59,6 la sută vor constitui contribuțiile de asigurări sociale și vor atinge 12 770,0 mil.lei, mai puțin cu 70,5 mil.lei decât cele precizate pe anul curent.