APL Chișinău în comun cu Primăria Țânțăreni au stabilit prelungirea cu încă un an a termenului pentru exploatarea poligonului municipal de deșeuri solide
Primăria municipiului Chișinău în comun cu administrația comunei Țânțăreni, raionul Anenii Noi, au încheiat un nou acord adițional la Contractul de Societate Civilă, valabil până la 31 decembrie 2021, pentru exploatarea gunoiștii municipale din preajma localității respective. Decizia în acest scop a fost luată la finele anului 2020. Subiectul privind onorarea acțiunilor asumate de Capitală a fost discutat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.