tag: demisie
-
Politic
11.09.2009Voronin a demisionat: Toate cele bune! La revedere!
Preşedintele în exerciţiu, liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin şi-a prezentat vineri. 11 septembrie, cererea de demisie la secretariatul Parlamenului. Acest fapt a fost confirmat de serviciul de presă al Preţedinţiei care menţionează că "în temeiul art. 90 din Constituţia Republicii Moldova, Vladimir Voronin a adus la cunoştinţa forului legislativ decizia de a demisiona din funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova". »
0 Comentarii -
Politic
02.09.2009E oficial: Voronin nu mai vrea să exercite interimatul şefului de stat
Serviciul de presă al PCRM a difuzat un comunicat, în care a inserat declaraţia lui Vladimir Voronin, făcută miercuri, 2 septembrie la finele şedinţei activului PCRM. „În calitatea mea de Preşedinte de partid, nu intenţionez, în acest moment critic pentru Patrie şi pentru partid, să rămîn într-o situaţie destul de incertă şi ambigue de Preşedinte în exerciţiu. Nu am nici temeiuri etice, nici temeiuri politice pentru a exercita formal această funcţie înaltă de stat", a declarat Voronin. »
0 Comentarii -
Politic
02.09.2009Mai multe portaluri de ştiri din Moldova şi Rusia au anunţat demisia lui Vladimir Voronin din funcţia de preşedinte al ţării
Agenţia de ştiri RIA Novosti a difuzat o ştire, potrivit căreia Vladimir Voronin şi-ar fi dat demisia din funcţia de preşedinte al ţării. La interval de câteva minute stirea apăruse pe portalul OMEGA din Moldova, cunoscută ca fiind o publicaţie foarte apropiată PCRM. Informaţia de pe OMEGA a fost preluată de portalul FLUX.md, publicaţie a PPCD. »
0 Comentarii -
Politic
26.08.2009Guvernul Greceanîi şi-a dat demisia. Trăiască guvernul Greceanîi!
Înainte de a aproba cererea de demisei, Cabinetul de miniştri condus de premierul Zinaida Greceanăi şi-a făcut mai întâi toate „temele pentru acasă", aprobând mai multe decizii, printre care şi câteva remanieri de cadre. »
0 Comentarii -
Politic
25.08.2009Guvernul Greceanîi - 2 va demisiona miercuri, in corpore
Cabinetul de Miniştri al Moldovei va demisiona, miercuri, 26 august, în legătură cu expirarea mandatului actualului guvern şi validarea alegerilor noului parlament. Guvernul urmeată să aprobe cererea de demisie, care va fi prezentată Parlamentului spre aprobare la una din primele şedinţe. »
0 Comentarii -
Diverse
30.06.2009Directorul ANRE a fost demis
Guvernul l-a demis luni, 29 iunie, pe directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică, Vitalie Iurcu, „în legătură cu trecere lui la un alt post de muncă". Deocamdată nu s-a anunţat unde va activa Vitalie Iurcu, dar nici cine este noul director la ANRE. »
0 Comentarii -
Politic
04.05.2009Guvernul a demisionat, traiască Guvernul! Miniştrii îşi vor continua activitatea
Premierul Zinaida Greceanâi a prezidat luni, 4 amie, ultima şedinţă a guvernului actual, care şi-a dat demisia pentru a face loc unui nou cabinet, rezultat din alegerile de la 5 aprilie. Greceanâi a spus că miniştrii vor rămâne în posturi până la formarea noului cabinet şi vor avea grijă mai ales de situaţia economiei. »
0 Comentarii