Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.02.2011

Marian Lupu în vizită la Moscova la invitația omologului său rus

Marian Lupu în vizită la Moscova la invitația omologului său rus

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al R.Moldova a plecat astazi la Moscova. Marian Lupu întreprinde aceasta vizită la invitaţia preşedintelui Dumei de stat de la Moscova, Boris Grîzlov. In cadrul vizitei de lucru la Duma de Stat urmează a fi discutate perspectivele activităţii Comisiei interparlamentare Republica Moldova - Federaţia Rusă, precum şi a acţiunilor comune la nivelul comisiilor permanente şi a grupului parlamentar de prietenie.

Marian Lupu a avut săptămîna trecută o discuţie telefonică cu Boris Grîzlov, Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.

În cadrul discuţiei interlocutorii au efectuat un schimb de opinii referitor la rezultatele obţinute, dar şi la potenţialul existent în contextul retrospectivei cadrului relaţional bilateral. Şefii legislativelor celor două state au reiterat concluzia comună asupra necesităţii dinamizării dialogului interparlamentar, acesta fiind una din componentele primordiale ale parteneriatului între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

 

cuvinte-cheie: Lupu | Grizlov

Comentarii (0)

 

Related news

Sus