Arhiva din iulie, 2017
-
31.07.17
Comitetul de Supraveghere a Programului PARE 1+1 a aprobat finanțarea nerambursabilă pentru 44 de întreprinderi
-
31.07.17
Ucraina va acorda Republicii Moldova 10 mii de autorizații suplimentare pentru transportul de mărfuri
-
31.07.17
În perioada 24 - 30 iulie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 401,6 mln lei
-
31.07.17
A fost publicat Raportul privind realizarea în I Semestru 2017 a Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019
-
31.07.17
Daniela Morari a avut o întrevedere cu şeful adjunct al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Neil Martin
-
28.07.17
Ameliorarea cadrului de guvernanță, îmbunătățirea serviciilor publice și dezvoltarea competențelor formează nucleul noii Strategii a Băncii Mondiale în Moldova
-
28.07.17
Comentariul Guvernului Republicii Moldova cu privire la aniversarea a 25-a de la încetarea ostilităţilor de pe Nistru
-
28.07.17
Suedia va acorda asistență tehnică Republicii Moldova în realizarea proiectelor din sectorul energetic
-
28.07.17
România reconfirmă intenția de realizare a investițiilor în proiectele de interconectare a rețelelor de transport gaze naturale și energie electrică
-
28.07.17
Tot mai atractivă şi mai accesibilă pentru agricultorii moldoveni devine piaţa Uniunii Europene
-
28.07.17
Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională va implementa în Moldova un program de asistență a întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv a micilor fermieri
-
28.07.17
Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță concurs pentru funcția de administrator al ÎS „Energoreparații”
-
28.07.17
MAEIE: Printre victimele accidentului feroviar din Barcelona nu sunt cetăţeni moldoveni
-
28.07.17
Cinci azeri reţinuţi la Bălţi pentru şantajarea conaţionalilor cu afaceri în Republica Moldova
-
28.07.17
Avocat trimis în judecată pentru trafic de influenţă în proporţii deosebit de mari
-
27.07.17
Andrian Candu: Curtea Constituțională a dat un semnal clar președintelui Dodon că inițiativele nu pot să iasă din cadrul constitutional
-
27.07.17
Pavel Filip: Reforma Guvernului nu trebuie să afecteze implementarea Agendei de Asociere RM-UE
-
27.07.17
Ministerul Economiei și Infrastructurii a demarat procedura de reorganizare a instituției conform noii structuri
-
27.07.17
Igor Dodon a efectuat o vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești
-
27.07.17
A fost lansată prima linie de asamblare a colectoarelor solare în Republica Moldova
-
27.07.17
În prima jumătate a anului curent, volumul mărfurilor transportate a crescut cu peste 22%
-
26.07.17
Executivul a aprobat Cadrul bugetar pe termen mediu pe anii 2018-2020
-
26.07.17
Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin a fost convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
-
26.07.17
Conceptul Programului de stat „Prima casă”, aprobat de Executiv
-
26.07.17
Pregătirea instituţiilor de învăţământ pentru anul de studii 2017-2018, în atenţia Guvernului
-
26.07.17
Angajații Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne vor beneficia de locuințe de serviciu
-
26.07.17
10 comisii permanente vor activa în cadrul Parlamentului Republicii Moldova
-
26.07.17
Ultima ședință a Biroului Permanent din această sesiune
-
26.07.17
Notele a 54 de elevi care au susținut BAC-ul la fizică vor fi majorate
-
26.07.17
Noi oportunități de business pentru companiile moldovenești de îmbrăcăminte
-
26.07.17
Pe pachetele și ambalajele exterioare ale produselor din tutun vor fi imprimate avertismente de sănătate
-
26.07.17
Executivului a fost aprobat Programul naţional de securitate transfuzională şi autoasigurare a ţării cu produse sangvine pentru anii 2017-2021
-
26.07.17
Reforma Guvernului, în aplicare
-
26.07.17
Prioritățile noului Program de ţară UNICEF, discutate de Premierul Pavel Filip şi reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan
-
26.07.17
Agenția pentru Protecția Consumatorului a lansat o campanie de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare în piețele din țară
-
25.07.17
Prețurile la carburanți continuă să crească
-
25.07.17
Legea privind activitatea băncilor - un pas importat însă insuficient pentru depășirea carențelor din sectorul bancar
-
25.07.17
Ministerul Economiei anunță concurs pentru funcția de administrator principal al ZAL PP „Taraclia”
-
25.07.17
Dezvoltarea locală cu implicarea migranţilor este extinsă în toată ţara
-
25.07.17
Președintele Igor Dodon a semnat decretele de demitere a doi miniștri
-
25.07.17
Un om de afaceri din capitală a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție
-
24.07.17
O nouă lege cu privire la energetică, aprobată de Parlament
-
24.07.17
Au fost adoptate noi modificări la Codul muncii al Republicii Moldova
-
24.07.17
Parlamentul a votat majorarea salariilor pentru cadrele didactice
-
24.07.17
Parlamentul a aprobat pachetul de propuneri legislative referitoare la UTA Găgăuzia
-
24.07.17
A fost dat în exploatare primul segment al noii piste de pe Aeroportul Chișinău
-
24.07.17
Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare din Ucraina Alexandr Turcinov
-
24.07.17
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu un grup de experți în managementul conflictelor din Ucraina
-
24.07.17
Noi oportunităţi de afaceri pentru antreprenorii moldoveni în cadrul Târgului slovac de afaceri de la Bratislava şi Kosice
-
24.07.17
660 de antreprenori au fost instruiți prin Programul Gestionarea Eficientă a Afacerii
-
21.07.17
Declarația Înaltului Reprezentant / Vicepreședinte Federica Mogherini și a comisarului Johannes Hahn privind amendamentele la legislația electorală în Republica Moldova
-
21.07.17
Discursul Președintelui Parlamentului Andrian Candu la încheierea sesiunii de primăvară 2017 a Parlamentului
-
21.07.17
A fost aprobată Declarația Parlamentului Republicii Moldova privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării
-
21.07.17
Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu prim-ministrul României
-
21.07.17
Guvernele de la Chişinău şi Bucureşti se vor reuni într-o şedinţă comună în toamna anului curent în Republica Moldova
-
21.07.17
România donează Republicii Moldova 96 de microbuze destinate transportului elevilor
-
21.07.17
Noua structură a Guvernului, votată de Parlament
-
21.07.17
Ministerul de externe condamnă proclamarea de către secesioniștii din regiunea Donețk a unei așa-zise noi entități statale în estul Ucrainei
-
20.07.17
Partidul Popular European critică schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova
-
20.07.17
Parlamentul a votat în lectură finală modificări la Codul muncii al Republicii Moldova
-
20.07.17
Tudose a discutat cu Tusk despre parcursul european al Republicii Moldova
-
20.07.17
Noi investiții chineze în Republica Moldova
-
20.07.17
Ministerul Economiei și Price Waterhouse Moldova inițiază un nou proiect de asistență tehnică finanțat de Fondului pentru Buna Guvernare
-
20.07.17
MIEPO susține companiile din industria turistică să-și valorifice potențialul de afaceri
-
20.07.17
Legea cu privire la tichetele de masă, adoptată în lectură finală
-
20.07.17
Președintele Parlamentului condamnă violența și mulțumește oponenților pentru spirit civic
-
20.07.17
Premierul României, Mihai Tudose, întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova
-
20.07.17
Fracțiunea Partidului Democrat are 41 deputați
-
20.07.17
Parlamentul a votat proiectul de lege pentru schimbarea sistemului electoral
-
20.07.17
Premierul Pavel Filip a transmis Parlamentului noua structură a Guvernului
-
19.07.17
Republica Moldova va beneficia de asistenţă în valoare de 3,2 milioane de dolari pentru sporirea investițiilor și promovarea exporturilor
-
19.07.17
Pavel Filip va prezenta noua structură a Guvernului până la sfârşitul sesiunii parlamentare primăvară-vară
-
19.07.17
Cabinetul de miniștri a aprobat o nouă mărime a salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2017
-
19.07.17
Executivul a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pe anul 2017, pentru realizarea căruia în bugetul de stat au fost prevăzute 15 milioane de lei
-
19.07.17
Cabinetul de miniştri a decis alocarea a 15 milioane de lei pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Spitalului Clinic Republican
-
19.07.17
Absolvenții colegiilor și ai centrelor de excelență vor susține obligatoriu bacalaureatul profesional și nu cel academic
-
19.07.17
Premierul a dispus înființarea unei comisii speciale care să investigheze situația defectuoasă creată la examenul de Bacalaureat la fizică
-
19.07.17
Salariile cadrelor didactice vor fi majorate din 1 septembrie 2017
-
19.07.17
Premierul Filip: Nu va fi închis niciun spital, scopul reformei este îmbunătățirea calității serviciilor medicale
-
19.07.17
Andrian Candu a discutat cu membrii Asociației Investitorilor Străini
-
19.07.17
Comisia juridică finalizează dezbaterile pe marginea proiectului de lege pentru schimbarea sistemului electoral
-
19.07.17
Naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030, discutate în Parlament
-
18.07.17
Ministerul Economiei a aprobat programul de activitate MIEPO prevăzut pentru dezvoltarea antreprenoriatului și promovarea exportului pentru semestrul II
-
18.07.17
Primele 20 de femei au început tratamentul gratuit de fertilizare in vitro
-
18.07.17
Prioritățile legislative în asanarea sistemului bancar, discutate de Andrian Candu cu misiunea de experți ai Fondului Monetar Internațional
-
18.07.17
Reforma Guvernului a fost promulgată astăzi de șeful statului
-
18.07.17
Viceministrul de Externe Daniela Morari a avut o întrevedere cu reprezentantul regional al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi
-
18.07.17
A fost stabilit modul de participare a partidelor politice şi altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru referendumul republican
-
18.07.17
100 de mii de țigarete de proveniență Duty-Free, reținute de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal
-
18.07.17
Un autobuz cu cetăţeni ai Republicii Moldova a fost implicat într-un accident rutier în Ucraina
-
18.07.17
Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală de învinuire a unui procuror pentru tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
-
17.07.17
A fost inaugurat punctul comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei de stat „Cuciurgan-Pervomaisc”
-
17.07.17
Sesiunea de toamnă 2017 va începe pe data de 4 septembrie
-
17.07.17
În perioada 10 – 16 iulie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 375,8 mln lei
-
17.07.17
Angajații vamali au prevenit două tentative de tăinuire de la controlul vamal a bunurilor restricționate
-
17.07.17
Pavel Filip a avut o întrevedere cu echipa de experți ai FMI, aflată în vizită de lucru la Chișinău
-
17.07.17
Pavel Filip va participa la inaugurarea punctului comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei, „Cuciurgan-Pervomaisc”
-
15.07.17
MIEPO și-a propus alte 50 de evenimente de afaceri până la sfârșitul anului
-
14.07.17
Daniela Morari a participat la cea de-a 14-a Conferință internațională anuală „Calea europeană a Georgiei–asigurarea stabilității regionale”
-
14.07.17
La Chişinău a avut loc şedinţa grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor
-
14.07.17
Un dialog pozitiv în activitatea Comisiei Unificate de Control
-
14.07.17
Noi reguli pentru crearea și administrarea sistemului de adrese
-
14.07.17
Ministerul de externe condamnă efectuarea testelor balistice de către Republica Populară Democrată Coreeană
-
14.07.17
Congresul american relansează Caucusul pentru Republica Moldova
-
14.07.17
Veniturile din vânzări ale IMM-urilor în anul 2016 au însumat 125 mln. lei sau 41,5 la sută din veniturile din vânzări în total pe economie
-
13.07.17
Indemnizația de maternitate va fi acordată soției aflată la întreținerea soțului asigurat
-
13.07.17
Zona Antreprenoriatului Liber - Parcul de Producţie "Valkaneş" va fi extinsă
-
13.07.17
Andrian Candu încurajează societatea civilă să contribuie la elaborarea unui cadru legal pentru reglementarea activității organizațiilor necomerciale
-
13.07.17
Comentariul Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu privire la Declaraţia Dumei de Stat a Federaţiei Ruse referitoare la evoluţia situaţiei în regiunea transnistreană
-
13.07.17
Un microbuz cu cetăţeni moldoveni a fost implicat într-un accident rutier în Ucraina
-
13.07.17
Suspendarea statutului de Agent Economic Autorizat în privința unui antreprenor cercetat pentru fraude vamale
-
13.07.17
Mărfuri nedeclarate în valoare de peste 90 mii lei, camuflate printre colete
-
13.07.17
Banca Națională a aplicat sancțiuni unor administratori ai B.C. „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A.
-
12.07.17
Prima sesiune ordinară a anului 2017 s-ar putea încheia la 31 iulie curent
-
12.07.17
Andrian Candu va întreprinde, în perioada 12-14 septembrie curent, o vizită de lucru în Turcia
-
12.07.17
O nouă ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-azere pentru cooperarea economică urmează să se desfăşoare anul curent la Bacu
-
12.07.17
Delegația Grupului parlamentar de prietenie al Turciei reiterează interesul de cooperarea economică molo-turcă
-
12.07.17
Andrei Galbur a participat la Reuniunea informală a Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor participante la OSCE
-
12.07.17
Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Matt DeCourcey Secretar parlamentar pe lângă Ministerul Afacerilor Externe al Canadei
-
12.07.17
Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său din Republica Bulgaria, Ekaterina Zaharieva
-
11.07.17
Ministrul Finanțelor si guvernatorul BNM participă la o conferință de nivel înalt a Fondului Monetar Internațional
-
11.07.17
Proiectul noii Strategii de cooperare dintre Republica Moldova și BERD pentru anii 2017-2022 a fost discutat la Ministerul Economiei
-
11.07.17
Ministerul Economiei a găzduit Reuniunea informală a oficialilor responsabili de domeniul energetic ai statelor Parteneriatului Estic
-
11.07.17
Pavel Filip l-a primit astăzi pe Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit
-
11.07.17
Premierul Filip și Comisarul Hahn au discutat despre reformele europene
-
11.07.17
Andrei Galbur va participa la reuniunea ministerială informală a OSCE de la Mauerbach
-
11.07.17
Activitatea întreprinderilor de stat și municipale va fi reglementată de o nouă lege
-
11.07.17
Executivul a aprobat un proiect de lege de modificare şi completare a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare şi a Codului educaţiei
-
11.07.17
Noi oportunități pentru intensificarea cooperării dintre Republica Moldova şi Emiratele Arabe Unite
-
11.07.17
Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, Mikheil Janelidze
-
11.07.17
Executivul a aprobat noi măsuri de adaptare a învățământului profesional tehnic la cerințele pieței muncii
-
11.07.17
Proiectele de planificare strategică pentru modernizarea Republicii Moldova, discutate la Guvern
-
11.07.17
Octavian Calmîc: Implementarea proiectelor de interconectare energetică a RM cu piața regională UE sunt prioritățile actuale ale țării noastre
-
11.07.17
Executivul a aprobat Regulamentul privind modul de ţinere a Registrului medical format de sistemul informaţional medical integrat
-
11.07.17
Toate instituţiile de învăţământ medical de stat, instituţiile de asigurare a sănătăţii, inclusiv instituţiile medico-sanitare publice se vor afla în subordinea Ministerului Sănătăţii
-
11.07.17
Executivul a aprobat semnarea Amendamentului I la Memorandumul de înțelegere dintre Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare
-
11.07.17
Străinii care vin în țara noastră vor beneficia de suport și asistență gratuită în procesul de integrare în viața social-culturală din Republica Moldova
-
07.07.17
Octavian Calmîc: ”ZEL ”Ungheni-Business” – o platformă de succes pentru investiții”
-
07.07.17
Pensiile pentru 83358 de persoane au fost valorizate
-
07.07.17
Consiliului Național pentru parteneriatul public-privat a examinat și aprobat un șir de modificări și completări la proiectele de interes public național
-
07.07.17
Opt persoane vor concura pentru ocuparea funcțiilor de administrator a 3 ZEL-uri
-
07.07.17
ANRE a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Secretariatul Comunităţii Energetice
-
06.07.17
Au fost votate în prima lectură un șir de completări și modificări la Codul muncii al Republicii Moldova
-
06.07.17
Codul administrativ al Republicii Moldova, votat în prima lectură
-
06.07.17
Au fost create subgrupurile tematice în cadrul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media
-
06.07.17
Ambasadorul Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite şi-a prezentat scrisorile de acreditare
-
06.07.17
Lilian Darii l-a primit pe ambasadorul Georgiei Merab Antadze
-
05.07.17
Biroul permanent al Parlamentului s-a convocat în ședință
-
05.07.17
Control parlamentar asupra realizării legislației
-
05.07.17
Declarația comună a Parlamentului Georgiei, Parlamentului Republicii Moldova și Radei Supreme a Ucrainei
-
05.07.17
Eforturile Republicii Moldova privind fortificarea sistemului sănătăţii şi consolidarea securităţii alimentare, apreciate de Comisarul european Vytenis Andriukaitis
-
05.07.17
Continuă seria de dezbateri publice a recomandărilor Comisiei de la Veneția
-
05.07.17
Extinderea cooperării bilaterale economice moldo-cehe
-
05.07.17
Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova, reprezentanții FMI, OSCE, CoE și PNUD
-
05.07.17
Pavel Filip: Trebuie să avem o comunicare directă cu instituțiile europene
-
05.07.17
Comisia parlamentară de profil a aprobat proiectul de lege cu privire la tichetele de masă
-
05.07.17
Consilierii prezidențiali vor discuta la Moscova chestiuni legate de reglementarea transnistreană
-
05.07.17
Lilian Darii l-a primit pe ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong
-
04.07.17
Guvernul va beneficia de suport financiar din partea UE în realizarea angajamentelor asumate în Acordul de Asociere
-
04.07.17
Cabinetul de miniștri susține acordarea tichetelor de masă pentru salariați
-
04.07.17
Parlamentul European a aprobat acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova
-
04.07.17
Executivul a aprobat măsuri suplimentare pentru sporirea nivelului de ocupare a forței de muncă
-
04.07.17
Pavel Filip: Reforma Guvernului vine să pună fundamentul dezvoltării Republicii Moldova prin crearea unor instituţii puternice
-
04.07.17
Guvernul consolidează sistemul de servicii sociale specializate pentru copiii separaţi de părinţi
-
04.07.17
Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor semna trei acorduri bilaterale
-
04.07.17
O nouă rundă de dezbateri publice asupra proiectului de modificare a sistemului electoral, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția
-
04.07.17
Producția pomilegumicolă din Republica Moldova poate fi vămuită la toate posturile vamale rusești
-
04.07.17
PNUD a livrat peste jumătate din volumul de medicamente necesare pentru 9 programe naționale și speciale de sănătate din Republica Moldova
-
04.07.17
ODIMM a semnat contractele de achiziție a serviciilor de instruire în cadrul Proiectului „Business Academy for Woman”
-
04.07.17
Grupare infracțională, specializată în contrabandă cu Ecstasy, reținută de vameși și procurori
-
03.07.17
15, 55 miliarde acumulate la Bugetul public național în prima jumătate a anului curent - creștere cu 17% comparativ cu anul 2016
-
03.07.17
Şef de Direcţie din cadrul MAIA, împreună cu un antreprenor, trimişi în judecată pentru neglijenţă şi escrocherii la obţinerea unui grant de la Banca Mondială
-
03.07.17
Banca Națională a Moldovei a semnat un memorandum cu Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre
-
03.07.17
Republica Moldova va primi 200 de mii de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece 2017-2018
-
03.07.17
De la 1 iulie începe majorarea treptată a vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare
-
03.07.17
Grupul de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului Republicii Austria efectuează o vizită în Republica Moldova
-
03.07.17
Situația politică și economică din Republica Moldova va fi discutată la Seminarul Rose-Roth al Adunării Parlamentare NATO
-
03.07.17
Banca Europeană de Investiții susține Republica Moldova în implementarea proiectelor din sectorul energetic
-
03.07.17
În perioada 26 iunie – 2 iulie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 363,8 mln lei