Arhiva din iulie, 2020
- 31.07.20 Guvernul a aprobat reorganizarea prin fuziune a Universității de Stat din Moldova cu Universitatea de Stat „D. Cantemir” și a Academiei de Administrare Publică cu Institutul de Relații Internaționale din Moldova
- 31.07.20 Absolvenții care și-au făcut studiile la forma de învățământ cu frecvență redusă,au studiat pe locuri cu taxă de studii sau au absolvit instituții de învățământ din străinătate vor beneficia de îndemnizațiile pentru tinerii specialiști stabilite de Guvern
- 31.07.20 A fost aprobat cadrul normativ privind dezvoltarea activității parcurilor științifico-tehnologice și/sau a incubatoarelor de inovare
- 31.07.20 Guvernul a aprobat Planului de admitere la programele de postdoctorat cu finanțare bugetară pentru anul 2021
- 28.07.20 77 de instituții de învățământ din țară își extind oferta educațională prin implementarea disciplinelor opționale din domeniul TIC
- 16.07.20 Guvernul a aprobat distribuirea locurilor cu finanțare bugetare pentru instituțiile de învățământ superior în anul de studii 2020-2021
- 16.07.20 Pregătirea instituțiilor de învățământ pentru începutul noului an școlar – pe agenda Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
2024 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
2023 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2022 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2021 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2020 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2019 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2018 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2017 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2016 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2015 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2014 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2013 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2012 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2011 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2010 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2009 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2008 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |
2007 | Ian | Feb | Mar | Apr | Mai | Iun | Iul | Aug | Sep | Oct | Nov | Dec |