Arhiva din octombrie, 2020
-
30.10.20
Licitație funciară cu strigare privind vânzarea-cumpărarea terenurilor din intravilanul municipiului Chișinău
-
30.10.20
Primarul general a avut o întrevedere cu Ministrul Finanțelor referitor la implementarea proiectului „Deșeuri solide Chișinău"
-
30.10.20
În pofida crizei pandemice, contribuția ZEL-urilor la dezvoltarea economiei naționale înregistrează o dinamică ascendentă
-
30.10.20
În primul semestru al anului 2020, în Portul Internațional Liber „Giurgiulești” au fost făcute investiții de 1,4 mln USD
-
30.10.20
ONU Moldova și Guvernul Republicii Moldova au elaborat un plan actualizat de răspuns și redresare socioeconomică COVID-19
-
29.10.20
Cooperarea economică moldo-chineză în contextul crizei pandemice abordată în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Chinei în Republica Moldova
-
28.10.20
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi tarife mai mici pentru gaz
-
28.10.20
A fost lansat Programul de susținere a afacerilor cu potențial înalt de creștere și internaționalizare
-
28.10.20
Ministerele de Finanțe ale Republicii Moldova și Federației Ruse vor semna un acord privind acordarea asistenței financiare nerambursabile
-
28.10.20
Cadrul bugetar pe termen mediu, aprobat în ședință de Guvern
-
28.10.20
Guvernul alocă încă 24 de milioane de lei drept compensații pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra recoltei anului 2020
-
27.10.20
Au fost aprobate noi norme de proiectare și construcție a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare la scară mică
-
27.10.20
Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană au semnat un acord de finanțare în valoare de 9 milioane euro
-
27.10.20
Peste 40 de beneficiari ai Programului „PARE 1+1” au semnat contractele de finanțare
-
27.10.20
Studiul rapid privind dezvoltarea e-comerțului în Republica Moldova a fost prezentat de experții USAID, în contextul implementării Foii de parcurs MEI pentru digitizarea economiei
-
26.10.20
În prezent, autoritățile sunt la etapa finală de încheiere a unui nou program cu FMI
-
26.10.20
A fost aprobată o Foaie de parcurs pentru dezvoltarea Portului Internațional Liber Giurgiulești
-
26.10.20
Comisia interguvernamentală moldo-letonă pentru cooperare economică se va reuni în anul 2021
-
26.10.20
Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5108 locuințe
-
26.10.20
Rezultatele procesului de examinare a cererilor de acordare a subvențiilor în avans pentru dezvoltarea proiectelor stat-up recepționate în cadrul apelului VI
-
23.10.20
Ministrul Railean: „Investițiile străine sunt esențiale pentru creștere, competitivitate, ocuparea forței de muncă și inovare”
-
23.10.20
Ministrul Railean: „Investițiile străine sunt esențiale pentru creștere, competitivitate, ocuparea forței de muncă și inovare”
-
23.10.20
Slovacia va oferi bani pentru reabilitarea sistemului de aprovizionare cu apă din orașul Ialoveni
-
22.10.20
Comitetul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană s-a reunit pe domeniul comerțului
-
22.10.20
La Cahul va fi creat Centrul EU4Innovation – un centru regional de excelență în IT
-
22.10.20
Guvernul a îmbunătățit pricipiile de subvenționare pentru a crește numărul de proiecte start-up în agricultură și de sporire a nivelului de trai în mediul rural
-
22.10.20
Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Apiculturii pentru perioada 2021-2025
-
21.10.20
Termenul de aplicare a mai multor măsuri necesare prevenirii și controlului infecției COVID-19, prelungit de Guvern
-
21.10.20
Executivul a aprobat astăzi trei proiecte de acte normative elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii
-
21.10.20
Oamenii de afaceri turci interesați să investească în Republica Moldova
-
21.10.20
Ministerul Economiei și Infrastructurii, patronatele și sindicatele din sectorul transportatorilor și drumarilor au semnat Convenția Colectivă de muncă de nivel ramural pentru anii 2021-2025
-
21.10.20
Vicepremierul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Anna Bjerde
-
21.10.20
În Austria, Franța și Marea Britanie vor fi create birouri comercial-economice în cadrul Ambasadelor Republicii Moldova
-
21.10.20
Executivul a suplinit astăzi bugetul de stat cu 300 milioane de lei, în urma unor licitații publice
-
21.10.20
Guvernul a aprobat amendamente la Acordul privind comerțul liber cu Ucraina
-
21.10.20
Premierul a solicitat identificarea soluției optime pentru aprovizionarea cu apă a tuturor satelor din raionul Hâncești
-
21.10.20
Republica Moldova își asumă continuarea respectării angajamentelor asumate în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană
-
21.10.20
MADRM își consolidează eforturile instituționale pentru a reduce impactul deșeurilor asupra mediului
-
20.10.20
Conducerea Ministerului Finanțelor a avut o întrevedere cu Koen Davidse, Directorul executiv al Băncii Mondiale
-
20.10.20
Impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei și măsurile de reziliență întreprinse de autorități au fost prezentate la Conferința internațională MACRO 2020
-
20.10.20
Ministerul Economiei și Infrastructurii a organizat cea de-a V-a Reuniune a subcomitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru comerț și dezvoltare durabilă
-
20.10.20
Recomandările Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova privind măsurile de politică bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2021
-
20.10.20
Conducerea Ministerului Finanțelor a avut o întrevedere cu membrii Asociației Business-ului European
-
20.10.20
Accesul la infrastructura modernă de irigare motivează agricultorii să investească în culturi profitabile
-
20.10.20
Cu ajutorul Suediei și PNUD, 19 antreprenori vor dezvolta afaceri pe ambele maluri ale Nistrului
-
20.10.20
Ion Perju: Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova are un potențial economic diversificat, iar cartea de vizită a regiunii este zona economică de liber schimb
-
20.10.20
Prim-ministrul Ion Chicu a convocat o ședință la Guvern pentru a examina necesitățile de reglementare a activității și acreditării școlilor auto
-
19.10.20
Impactul socio-economic al pandemiei de COVID-19 asupra IMM-urilor și măsurile de suport pentru acest sector au fost abordate într-un eveniment de dialog public
-
19.10.20
Republica Moldova a inițiat actualizarea strategiei de dezvoltare cu emisii reduse până în 2030, cu sprijinul Uniunii Europene
-
19.10.20
Ion Chicu: Guvernul a aprobat pachetul necesar de legi care întrunește condiționalitățile noului program de finanțare cu FMI
-
19.10.20
Republica Moldova marchează Săptămâna Verde Europeană 2020
-
16.10.20
Întreprinderile din industria ușoară îndemnate să se orienteze spre digitalizarea afacerilor și comerț online
-
16.10.20
Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2021, examinată în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective
-
15.10.20
Dezvoltarea regională – subiectul audierilor publice, organizate de Comisia parlamentară de profil
-
15.10.20
Proveniența produselor piscicole ar putea fi verificată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului
-
15.10.20
Ministerul Finanțelor anunță despre semnarea Contractelor de Recreditare în cadrul împrumutului acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
-
15.10.20
În perioada 14-17 octombrie 2020 se desfășoară expozițiile "Moldagrotech" și "Farmer"
-
13.10.20
Prin deciziile de astăzi a CNESP au fost extinse numărul raioanelor unde s-a instituit codul roșu de alertă și starea de urgență în sănătate publică
-
13.10.20
Executivul a votat Regulamentul privind modelele unice ale titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren
-
13.10.20
Guvernul a aprobat Programul de creare a 18 Platforme Industriale Multifuncționale în țară
-
13.10.20
Redresarea economică în contextul pandemiei Covid-19 abordată prin prisma obiectivelor de mediu
-
13.10.20
MADRM și PNUD Moldova continuă procesul național de planificare a adaptării la schimbările climatice
-
12.10.20
Al șaselea an de implementare: Raport Alternativ privind principalele progrese, constrângeri și priorități privind realizarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană
-
12.10.20
Activitatea agenților economici din capitală care comit abateri de la măsurile de prevenire şi control a infecției COVID-19, va fi suspendată pentru o perioadă de 3 luni
-
12.10.20
Peste 25 de acte normative vor fi modificate pentru a îmbunătăți interacțiunea digitală a mediului de afaceri cu autoritățile publice
-
12.10.20
Dialogul social pe platforma Consiliului permanent privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale şi venituri a fost reactivat
-
12.10.20
Ministerul Finanțelor și Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare au semnat un acord de finanțare în valoare de 13,5 milioane euro
-
08.10.20
Desfășurarea licitației pentru renovarea și eficientizarea energetică a 17 instituții publice din capitală
-
08.10.20
Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului de comun cu partenerii de dezvoltare au analizat impactul sectei în agricultură
-
08.10.20
248 afaceri private ale tinerilor antreprenori finanțate prin intermediul Programului „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”
-
08.10.20
Ion Perju: Criza pandemică a survenit într-un context climateric nefavorabil pentru sectorul agricol din Republica Moldova, fiind agravată situația din sector
-
08.10.20
Ministerul Finanțelor continuă consultările privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021
-
08.10.20
Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2020 vor fi organizate într-un format nou
-
07.10.20
Lista agenților economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale a fost completată cu încă doi antreprenori
-
07.10.20
BERD și BEI va acorda 300 mln euro pentru reabilitarea drumurilor naționale M2, M3 și M5
-
07.10.20
Aerodromurile locale vor putea fi certificate în baza unui nou Regulament
-
07.10.20
Măsurile politicii fiscale și vamale pentru 2021, discutate cu asociațiile din domeniul transporturilor
-
07.10.20
Ministerul Finanțelor va aloca 1,79 milioane lei pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale din UTA Găgăuzia
-
07.10.20
Premierul Chicu a prezidat ședința Cabinetului de miniștri
-
07.10.20
„Proiectul QI” și-a prezentat rezultatele obținute pe parcursul a trei ani de activitate
-
05.10.20
Documentul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, propus spre consultare publică
-
05.10.20
Măsurile de politică fiscală și vamală pentru 2021, discutate cu membrii Confederației Naționale a Patronatului
-
05.10.20
Primarul general, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții oficiului Băncii Mondiale și cu ambasadorul Republicii Moldova la Geneva
-
05.10.20
Guvernul Republicii Moldova și Banca Mondială au semnat un Acord de împrumut privind continuarea modernizării infrastructurii termoenergetice din mun. Chișinău
-
05.10.20
Guvernul a remis proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021 reprezentanților mediului de afaceri
-
01.10.20
Consiliul municipal Chișinău a aprobat Regulamentul de desfășurare a activității de comerț
-
01.10.20
CMC a aprobat lista proiectelor investiționale de interes municipal, prin atragerea investițiilor private
-
01.10.20
Serviciul Vamal raportează încasări de circa 16 miliarde lei de la începutul anului curent
-
01.10.20
FISC: Peste 29,1 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 9 luni ale anului curent
-
01.10.20
Prim-ministrul Ion Chicu a avut o discuție telefonică cu omologul său rus, Mihail Mișustin
-
01.10.20
Sistemul termoelectric din Chișinău va fi eficientizat în cadrul unui proiect în valoare de 92 milioane de euro
-
01.10.20
Măsurile de politică fiscală și vamală, discutate în cadrul unei ședințe cu membrii Camerei de Comerț și Industrie
-
01.10.20
Guvernul a extins termenul de aplicare a unor măsuri necesare prevenirii și controlului infecției COVID-19
-
01.10.20
Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia, aprobat de Guvern
-
01.10.20
La Chișinău se desfășoară Forumul moldo-rus pentru cooperare economică
-
01.10.20
Un teren de 35 ari din preajma Circului va fi întors în posesia municipalității